PRIMARIA MORENI

INFORMATII UTILE

CURS VALUTAR

Friday, 18 August 2017

  • 1 USD = 3.3556 RON
  • 1 EUR = 4.3643 RON
  • 1 GBP = 4.9981 RON

ELEVI DIN TURCIA ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA MORENI

ELEVI DIN TURCIA ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA MORENI

În data de 29 iunie 2017, municipalitatea morenară a fost gazda unei delegatii din Bursa (Turcia) formată din 9 elevi şi 4 profesori în cadrul unui proiect instituţional iniţiat de Colegiul Naţional I. L. Caragiale din Moreni. Din partea unităţii de învăţământ morenare au participat 8 elevi şi 2 profesori. Proiectul ,,Building bridges” este unul fără finanţare, conceput după modelul proiectelor Erasmus+ şi priveşte un schimb bilateral de experienţe formale şi non-formale între cele două grupuri participante.
După o scurtă prezentare a istoriei localităţii şi a reperelor prezentului, Constantin Tocan, Viceprimarul municipiului Moreni, le-a mulţumit atât elevilor, cât şi cadrelor didactice din cele două ţări pentru această iniţiativă şi pentru interesul manifestat atât pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte benefice tinerilor, cât şi pentru iniţierea pe viitor a unor parteneriate între cele două municipalităţi în domeniul educaţiei.
Schimbul de experienţă a început luni, 26 iunie 2017, şi se va încheia duminică, 2 iulie. Elevii şi cadrele didactice au participat şi vor participa la vizite de lucru şi alte activităţi specifice proiectelor destinate elevilor şi tinerilor.
În această perioadă, Primăria municipiului Moreni le-a acordat participanţilor tot sprijinul necesar solicitat pentru buna desfăşurare a activităţilor incluse în proiect.